e ISSN 2069-0495
p ISSN 1481-1169
Fiind o revistă de elită, ce şi-a propus din start să găzduiască cercetări din aria diversificată a criticii şi teoriei artei ca şi de pe palierul îngemănat al filosofiei, esteticii sau stilisticii, REVART a reuşit să se impună ca stimul şi catalizator al energiilor creatoare în domeniile mai sus amintite. Desigur, nu pare a fi deloc simplă acţiunea de abordare şi de compartimentare a informaţiei sau a produselor cercetării originale româneşti în domeniul artistic. Cu toate acestea, o serie importantă de personalităţi: muzicologi, etnomuzicologi, teatrologi, filosofi sau critici de film şi de artă au văzut în REVART cadrul optim de exprimare a unor orizonturi de vizionar ce îşi cereau de multă vreme dreptul la liberă exprimare.
Paginile acestei reviste s-au deschis, generoase, în faţa iniţiativei de a îmbogăţi fondul de aur al cercetării româneşti pe toate direcţiile de îngemănare a artei cu ştiinţa. În funcţie de materialul oferit de cercetătorii în domeniu - în marea lor majoritate cadre didactice universitare de prestigiu, pasionate de cercetare de pe poziţiile oferite de nivelul prezentului se poate configura viitorul cercetării.
Mergând pe firul aceleiaşi idei, să observăm ponderea diferenţiată pe care o deţin, în fiecare volum nou apărut de sub tipar într-o ireproşabilă formă grafică, materialele legate de cercetarea intensivă a domeniilor muzical sau teatral sub raport interpretativ ori creator, ca şi cele ce se revendică ideii de interdisciplinaritate. Este şi motivul pentru care volumele REVART se prezintă sub o înfăţişare mereu proaspătă, flexibilă, novatoare, punând pe tapet o generoasă ofertă de idei ce poate, la rândul ei, să genereze o cascadă de noi posibile trasee de urmat în cercetările viitoare. De aceea, revista tinde să devină o «temă cu variaţiuni de tip evolutiv» în care fiecare nouă apariţie editorială devine canavaua altor proiecţii de gând Cred că doar astfel se poate imagina un lanţ ce are căderea şi forţa de a institui tradiţia: de ieri şi de astăzi spre un «mâine» pe care ni-l dorim mereu mai împlinit şi mai fecund pentru «mâinele» ce urmează să vină. Este condiţia sine qua non a progresului în arta şi ştiinţa cercetării.
Prof. univ. dr. Carmen STOIANOV
......................................................................................................................
interviuri cu tineri muzicieni
1. Teo Milea
2. Ellie White
REVART